RAZBOI

1: Cum va numiti?Ma numesc Maria T.

2: Cand a inceput al 2 razboi mondial, unde erati?

M-am născut în '39. Am fost suficient de norocoasa sa fie încă un an de pace in acele

vremuri, în Italia. Am avut totul de la părintii mei, am fost rasfatata: tatăl meu m-a dus

in Piazza Carlo Felice , mama mea ma imbraca cu rochite pe care ea însăsi le facea.

M-au tratat ca pe o regină, am fost foarte norocoasa sa am aceste momente de pace! Din

păcate, în anii '40 Italia a intrat în război si apoi s-a schimbat total copilăria mea. Îmi

amintesc de un bombardament puternic în Torino: a existat într-adevăr o surpriză si nu

am mai ajuns la adăpost. Din păcate, în acea zi, o zi frumoasă cu soare, o după-amiază,

tatăl meu era la muncă, lucra la RIV Torino, în Via Nizza, iar mama nu a avut timp să ne

ducă la adăpost, eram aproape singuri, pentru că majoritatea deja ajunsesera acolo, stiu

că mama mea ne-a culcat jos pe mine si pe fratele meu si ne-a protejat ca un scut. În orice

caz, Torino a fost bombardat în acel moment, în acea zi acolo.

3: Cati ani aveati in timpul celui de al 2 razboi mondial?

Un an am implinit la 14 Iulie.

4: Ati pierdut rude sau prieteni in timpul razboiului?

Nu, dar imi amintesc cateva momente legate de acea perioada. Imi amintesc ca erau o

multime de organizatii, intr-adevar, printre noi, pentru ca primii care au inteles ca era un

pericol si erau gata sa mearga la adapost, mai ales daca era noapte, imi amintesc

cabateau in peretele dormitorului in care noi locuiam, si pe de alta parte, da, pe de alta

parte, cu totii, eram uniti, toti pentru unul, ne ajutam intre noi, asa ca erau momente cand

eram luata pe sus de oameni pe care nici nu-i cunosteam.....in aceeasi casa, pe langa

altele, traia si nasa mea, care si ea la randul ei o ajuta pe mama in acele momente. Apoi

aveam un caine, frumos, un luptator, era foarte destept, care simtea pericolul, si in

momentul in care se dadea alarma Leda facea ture intre camera si balcon, aveam un

balcon lung, era pentru patru familii, asa ca mama ne avertiza pentru ca era necesar sa

ne protejeze si de aceea intotdeauna mergeam la culcare imbracati ca in cazul in care se

dadea semnalul sa fim gata de plecare. Chiar in noapte in care Leda ne-a avertizat, am

urmat cainele, el s-a intors sa vada daca suntem in urma lui, am plecat si mama era in

urma mea cu fratele meu in brate.

5: Imediat dupa razboi, cum era viata in Italia?

Am făcut to?i anii de colonie. În 1950 am fost în Marina di Massa. Aveam unsprezece

ani ?i într-o duminică ne-a vizitat inginerul Bertolone, care a venit pentru a vedea cum

eram instalati. (n. r. Liderii acestei societă?i), Fiat, RIV, în special cele RIV, ei au fost

cei care au venit pentru a vedea cum ne petreceam ziua. Dl Bertolone m-a sunat ?i a

întrebat : " Ce faci aici ? " " Bine ", iar inginerul : " Ai vrea să stai o lună aici ? " La care am

fost un pic surprinsa pentru că , da , am spus bine , dar, desigur, eu imi pierdusem

părin?ii , ei mi-au scris , dar foarte pu?in , ( râsete ) , a?a că i-am pierdut pe mama ?i pe

tatăl meu ( Q. : . Telefon ? ) Eh , nu , telefonul nu exista încă ! Deci, s-au bazat doar pe

câteva căr?i po?tale , da , câteva căr?i po?tale veneau...

Interviu realizat de Alessia Bruni ,Voluntar SEV din Italia